Matilda

de Roald Dahl Matilda

Matilda - 1 citeste
Matilda iubea cărţile.
Ilustraţie de Quentin Blake ©.

Deși avea doar cinci ani, Matilda era o fetiță foarte deosebită. Știa să citească și citise toate cărțile de la bibliotecă. Era foarte deșteaptă și știa foarte multe lucruri pe care colegii ei nu le știau, însă părinții n-o apreciau deloc. Din contră, ei ziceau că e proastă, pentru că citește așa mult. Pasiunea părinților Matildei era televizorul, iar banii pe care îi aveau îi câștigau trișând.

Îngrozitoarea directoare a şcolii, Domnişoara Trunchbull.  Ilustraţie de Quentin Blake.
Îngrozitoarea directoare a şcolii, Domnişoara Trunchbull.
Ilustraţie © Quentin Blake.

Pe lângă asta, Matilda a avut nenorocul ca domnișoara Trunchbull să-i fie directoare. Această femeie ura copiii și ori de câte ori unul din ei greșea ceva, îi apuca de păr, îi învârtea și îi arunca. De aceea, tuturor le era frică de ea. Însă ea nu e singura victimă. Învățătoarea ei, domnișoara Honey e și ea terorizată. Dar totul se schimbă când Matilda descoperă puterea paranormală pe care o are. Mi-a plăcut această carte pentru faptul că până la urmă se face dreptate, iar Matilda și domnișoara Honey scapă de domnișoara Trunchbull.

Personaje principale: Matilda (o fetiță de 5 ani, foarte deșteaptă), părinții ei, domnișoara Honey ( învățătoarea Matildei), Lavender (prietena Matildei)

Ţel: să-i fie recunoscute calitățile Matildei

Elemente paranormale: puterea Matildei

Nr. de volume: 1

Citită la: 11 ani

O recomand pentru: Poate fi citită și de copii mai mici, dacă nu îi sperie violența. Poate fi citită și de adulți. Pentru copii, puști și puștioaice.

Format: mediu

De unde am această carte: tata mi-a tradus-o din engleză de pe ereader.

Citeşte ce am scris despre alte cărţi de Roald Dahl.

Matilda - 2 la biblioteca
Matilda la Bibliiotecă.
Ilustraţie © Quentin Blake.

Generala, cei mai naşpa ani din viaţa mea

Publicat de Iasmina în rubrica Cărţi-jurnal. Tags: , , , , , , .

de James Patterson

editura Corint Junior

Aceasta este o carte tip jurnal, în care un băiat de clasa a şasea, Rafe, se mută la o şcoală nouă. În prima zi de şcoală primesc nişte broşuri în care e scris regulamentul. Atunci îi vine ideea care îl va face foarte popular de a încălca toate regulile. El vrea să le încalce pe toate până la sfârşitul anului şcolar. Dar nu e atât de simplu.Fiecare regulă valorează un anumit număr de puncte. Există şi bonusuri pentru ajungerea în biroul directorului, stârnirea hohotelor de râs şi dacă face o anumită fată să îl placă. El are trei vieţi. Dacă se poartă ca un ratat sau nu răspunde unei provocări, pierde o viaţă.

Totuşi, el nu este un băiat insensibil. Îşi iubeşte mama, dar nu-şi suportă tatăl vitreg. Ceea ce se va întâmpla mai departe vă va surprinde foarte tare. Şi iată de ce….

Mi-a plăcut această carte, chiar dacă este mai mult pentru băieţi, pentru că avea mult umor.

clic pentru coperta marePersonaje principale: Rafe, Leo, mama lui, tatăl vitreg

Ţel: Încălcarea tuturor regulilor

Elemente interesante: punctele bonus, vieţile

Nr. de volume: 1

Citită la: 12 ani

O recomand pentru: 11-14 ani. Mai ales pentru puşti.

Format: mediu

De unde am cartea:  Am împrumutat-o de la bibliotecă

Stăpânul Viselor

Stapanulviselorde Teresa Breslin

editura Corint Junior

(175 pagini)

(Vezi şi volumul 2, Coşmarul)

 Toate visele se termină la un moment dat. Totuşi, Cy nu-şi doreşte asta. El doreşte să-şi termine visul care i s-a întrerupt într-o noapte. Reuşind să-l înduplece pe Stăpânul Viselor, un pitic destul de răutăcios, Cy se reîntoarce în visul său despre Egiptul pe vremea faraonilor şi reuşeşte să-l aducă pe Aten, fiul faraonului din lumea viselor în lumea reală, iar asta încurcă mult lucrurile, pentru că desigur nu e uşor să înţeleagă cum e lumea modernă. Stăpânul Viselor e foarte nemulţumit de ceea ce s-a întâmplat. Dar oare de ce e atât de îngrijorat în ceea ce priveşte crucea ankk a lui Aten şi de ce vrea ca Aten să se întoarcă în timpul său ?

Următorul volum din „Stăpânul Viselor” se numeşte „Coşmarul”.

Mi-a plăcut această carte pentru modul în care lumea visului şi realitatea se întrepătrund.

Personaje principale: Cy,Aten, Stăpânul Viselor, Lauren (sora lui Cy)

Ţel: Aducerea lui Aten înapoi în lumea visului.

Elemente fantastice: *

Nr. de volume: 2

Citită la: 12 ani

O recomand pentru: 9-14 ani. Pentru puşti şi puştoaice.

Format: mediu

THERESA BRESLIN

Theresa Breslin a câştigat Carnegie Medal.

„Formidabil de bine scrisă, plănă de miez şi de înţelepciune.” – INDEPENDENT

„De o fantezie cuceritoare…împleteşte cu măiestrie fiorii cu hohotele de râs.” – THE OBSERVER

De unde am cartea: O am de la bibliotecă.

Minunea

de R.J.Palacio

editura Arthurclic pentru coperta mare

(329 pagini)

August este un copil cu o teribilă diformitate facială. Până la vârsta de zece ani nu a mers la şcoală, ci mama lui i-a dat lecţii acasă, pentru că i s-au făcut foarte multe operaţii şi ar fi lipsit de prea multe ori de la şcoală. Însă la zece ani s-a dus la şcoală pentru prima dată. Aici a cunoscut copii noi, unii prietenoşi, cărora nu le păsa de aspectul lui, iar alţii răutăcioşi şi neprietenoşi, care îl judecau după aspect. Cu toate acestea, August era mereu voios şi uneori chiar făcea glume legate de aspectul lui. Până la sfârșitul anului, el dovedeşte de ce e în stare, iar colegii ajung să-l aprecieze.

Mi-a plăcut această carte, pentru că ne învaţă că nu trebuie să discriminăm niciodată pe cineva.

Personaje principale: August, sora lui, părinţii, Jack (cel mai bun prieten al lui), Summer, Julian, Miranda, Justin

Ţel: Să-i facă pe colegi să-l placă

Element care mi-a plăcut: Faptul că acest roman este povestit pe rând de fiecare personaj. Prima parte o povesteşte August, a doua sora lui şi tot aşa.

Nr. de volume: 1

Citită la: 12 ani.

O recomand pentru: De la 9 până la 100 ani. Pentru copii, puşti şi puştoaice. Chiar şi pentru aduţți.

Format: mediu

De unde am cartea: Am primit-o de ziua mea când am împlinit 12 ani.

palacio

R.J. Palacio este graficiană. A început designul unor coperte de cărţi scrise de alţii. „Minunea” este primul roman scris de autoare. Acum locuieşte la New York împreună cu soţul, cei doi copii şi un câine numit Bear. „Minunea” se află în topul vânzărilor de cărţi pentru copii.

 

Adăpostul

de Kathi Appelt

13.10.10_9763
(Clic pe coperta ca s-o vezi mare) @

editura Gama

(124 pagini)

O pisică tigrată este părăsită de stăpânii ei în pădure, iar acum ea nu ştie ce să facă. A început ploaia, dar ea nu are unde să se adăpostească. Cunoaşte un câine numit Ranger, care trăia într-o curte plină de gunoaie. Stăpânul lui se numea Gar Face şi era un om beţiv, rău şi nemilos, care ura animalele. Pisica se împrieteneşte cu Ranger şi ajunge să locuiască împreună cu el şi cei doi pui ai ei, Puck şi Sabine sub verandă. Totuşi, pericolul e mare, pentru că dacă Gar Face ar vedea-o, ar ucide-o. În paralel, este povestită povestea unei bătrâne lamii, o creatură magică care e şarpe, dar se poate transforma o dată în viaţă în om. Autoarea ne spune povestea ei  şi a fiicei sale pierdute, Night Song, o poveste neobişnuită şi interesantă. Totuşi, ce legătură are asta cu povestea pisoilor de sub verandă, care cresc în fiecare zi ? Oare le va fi în vreun fel de ajutor bătrâna şerpoaică ?

Mi-a plăcut această carte, pentru că lucrurile reale se amestecau cu unele magice. Mi-a plăcut de asemenea stilul în care autoarea povestea întâmplările.

„Rareori am întâlnit o carte care să mă facă să-mi pierd răsuflarea, care să-mi reamintească de ce am dorit să devin scriitor- pentru a face din viaţă ceva minunat, ceva care să dureze.” –Alison Mcghee

Această carte este in colecţia Premium, la fel ca şi cartea Darul lui Mibs.

Personaje principale: Pisica tărcată, Ranger, Puck, Sabine, bătrâna lamie, Night Song şi Gar Face

Ţel: Puii să ajungă acasă, să scape Ranger din lanţ

Elemente fantastice: Lamia, vulturul care se putea transforma odată în viaţă in om

Nr. de volume: 1

Citită la: 11 ani.

O recomand pentru: De la 9 până la 100 ani. Pentru copii, puşti şi puştoaice. Chiar şi pentru adulţi.

Format: mediu

De unde am cartea: Am primit-o de ziua mea când am împlinit 11 ani.

13.10.10_9768
Ilustraţie din „Adăpostul”
(Faceţi clic ca s-o vedeţi mare) @
O altă ilustraţie din „Adăpostul” (faceţi clic ca s-o vedeţi mare)
O altă ilustraţie din „Adăpostul”
(faceţi clic ca s-o vedeţi mare) @

 

 

Kathi_Appelt

Kathi Appelt este membră a facultăţii de arte plastice din cadrul colegiului Vermont şi uneori predă scrisul creativ la Universitatea A şi M Texas. Are doi copii mari şi locuieşte în Texas împreună cu soţul ei şi cele patru pisici. Acesta este romanul ei de debut.”

(din prezentarea din carte)

Cum să te descurci cu un dragon

de Patricia C. Wrede /

editura Aramis /

Cum sa te descurci cu un dragon

Cimorene e o prinţesă care nu vrea să se poarte ca o prinţesă. Ea urăşte orele de bune maniere și de broderie şi e mult mai deşteaptă decât surorile sale. Când părinţii ei au hotărât că trebuie să se mărite cu un prinţ pe care nici măcar nu-l cunoaşte, ea a fugit de acasă şi a devenit prinţesa unui dragon, care era un dragon-femelă. Era  singura prinţesă care locuia cu un dragon intenţionat. Kazul, pentru că aşa o chema pe dragoniță, i-a dat sarcinile următoare: să cureţe, să gătească şi să pună ingredientele pentru poţiuni şi cărţile din bibliotecă în ordine. Mulţi prinţi au venit s-o salveze, dar ea le-a explicat că nu vroia să plece. Cimorene s-a împrietenit cu o altă prinţesă şi cu o vrăjitoare, Morwen. Însă chiar când începea să se obişnuiască cu noua ei viaţă, a observat că vrăjitorii mergeau prin locuri prin care dragonii nu le dădeau voie să meargă şi din comportamentul lor şi-a dat seama că pun ceva la cale. Dar oare ce ? Şi ce ar putea face ca să-i oprească ?

Mi-a plăcut această carte, pentru că Cimorene era altfel, nu o prinţesă obişnuită.

Personaje principale: Cimorene, prietena ei, Morwen, Kazul

Ţel: Alungarea vrăjitorilor

Elemente fantastice: dragon, vrăjitor, glob magic de cristal

Nr. de volume: trei

Citită la: 11 ani.

O recomand pentru: 9-13 ani. Pentru puştoaice.

Format: mediu

De unde am cartea: O am de la bibliotecă

Patricia_Wrede Când era copil, Patricia Wrede a crescut într-o casă plină de cărţi şi a fost „o cititoare lacomă.” Ea trăieşte în America, la Minneapolis/St. Paul, alături de pisicile ei Cazaril şi Nimue. Cele 4 volume din Cronicile pădurii fermecate au fost scrise între 1985 şi 1992.

 

p

p

Fetele din Olimp

de Elena Kedros

editura Rao

(cam 200 pagini)

Dacă vă interesează şi alte cărţi despre mitologie, citiţi „Fetele din Olimp”. Am citit doar volumul doi, aşa că vi-l voi povesti pe acesta.  În aceasta, trei fete din zilele noastre descoperă că sunt reîncarnarea zeiţelor Atena, Afrodita şi Artemis. Într-adevăr, Hoon  este  inteligentă, Luce e cea mai frumoasă şi îi place moda, iar Sid practică scrima şi e foarte bună. Însă zeul Ares, marele lor duşman, le află identitatea şi vrea să le distrugă. Planul lui este să le despartă pe fete, ca să le poată prinde mai uşor.  Trimite pe cineva pentru a cauza certuri între ele. Se pare că planul lui iese, iar din cauza asta una din fete e în pericol, Ares plănuind s-o împietrească pe un soclu fermecat. Vor reuşi ele să renunţe la ceartă şi să-şi salveze prietena şi le vor putea ţine faţă tuturor monştrilor ?

Mi-a plăcut această carte, pentru că fetele au trăit multe aventuri, iar spiritul de echipă a contat mult.

clic să vedeti copertaPersonaje principale: Sid, Hoon şi Luce

Ţel: Salvarea lui Hoon

Elemente mitologice: soclu care te împietreşte, zei, monştri

Nr. de volume: în magazine am văzut două, dar trebuie să mai fie

Citită la: 11 ani

O recomand pentru: 11-14 ani.  Pentru puştoaice.

Format: mediu

Tot ce am aflat despre autoare, Elena Kedros, e că ar fi o tânără din Italia, dar că nimeni nu ştie exact cine e.