Cartea Primului Născut

de Christopher Paolini editura Rao (694 de pagini) Acesta este al doilea volum al seriei „Moștenirea”. În acest volum, Eragon pleacă în Elesmera, ținutul elfilor, pentru a-și desăvârși ucenicia. Aici el află de existența unui

Iliada

de Homer editura Eduard (143 de pagini) Iliada este o epopee foarte cunoscută, despre războiul dintre troieni și greci. Totul a început când Atena, Afrodita și Hera se certau

Încercările Focului

de James Dashner editura Litera (330 de pagini) Această carte este continuarea volumului „Captiv în labirint”. Aici aflăm că Thomas, odată ajuns la cămin împreună cu prietenii lui, nu a avut parte decât de o singură zi de liniște. Curând, Teresa a dispărut, iar

Tunele

de Rodrick Gordon și Brian Williams editura Corint Junior (527 de pagini) Will Burrows este un băiat de 14 ani, a cărui pasiune sunt săpăturile, pasiune pe care o împărtășește cu

Magie de-a Dreptul Ucigătoare

de Debi Gliori editura Corint Junior (238 de pagini) Titus, Pandora și Căcuța sunt trei frați care trăiesc într-un castel împreună cu mama lor.  Tatăl îi abandonase cu câteva săptămâni în urmă. Cu siguranță, familia lor era una neobișnuită. Mama era vrăjitoare, iar copiii aveau

Eragon

de Christopher Paolini editura Rao (537 de pagini) Acesta este primul volum al trilogiei Moştenirea. În acest volum este vorba despre un băiat numit Eragon, care este fiul unui fermier. Într-o zi, în timp ce mergea la vânătoare, găsește o piatră albastră. Primul lui gând este că

Captiv în Labirint

de James Dashner editura Litera (366 de pagini) Thomas, un băiat de 16 ani, se trezește într-un loc necunoscut și nu și-și amintește absolut nimic legat de el și ceea ce i s-a întâmplat. Curând află  că acel loc este Poiana, un loc în care mulți tineri sunt în aceeași situație ca a lui: nu-și … Continue reading Captiv în Labirint