Legendele Olimpului – Zeii

de Alexandru Mitru

Legendele_olimpului_zeii_cr

editura Ion Creangă

(207 pagini)

Acesta este primul volum din seria de două volume „Legendele Olimpului”. Principalii zei despre care am citit în acest volum sunt: Zeus (zeul suprem, al văzduhului), Hera (zeița căsniciei și a femeilor măritate, soția lui Zeus), Poseidon (frate al lui Zeus, zeu al mării), Hades (zeul Infernului, locuind în lumea subpământeană), Afrodita (zeița iubirii și a frumuseții), Atena (zeița înțelepciunii), Artemis (zeița vânătorii), Apolo (fratele geamăn al lui Artemis, zeu al soarelui și a artelor), Hermes (zeul mesager al lui Zeus, zeu al călătoriilor, al negustorilor și al hoților), Ares (zeul războiului crâncen și sângeros) și Eros (fiul Afroditei, zeu al iubirii, care poate face atât muritorii, cât și zeii să se îndrăgostească, trăgând cu săgețile lui fermecate). Însă mai sunt și mulți alți zei, cum ar fi Demetra (zeița holdelor de grâu), Hestia (zeița focului), Eos (zeița zorilor), Helios (zeul soarelui), Eris (zeița vrajbei) și mulți alții.

Poveștile cu acești zei sunt foarte interesante. Am aflat multe despre aventurile acestor zei, cum și-au găsit unii zei soții, câteodată chiar printre muritoare, despre cumplitele lor răzbunări pe care le puneau în practică dacă se supărau, despre dușmanii lor, etc.

Mi-a plăcut această carte. E frumoasă mitologia.

Personaje principale: Le-am enumerat mai sus.

Nr. de volume: 2. Volumul următor este „Legendele Olimpului-Eroii”.

Seria: Legendele Olimpului.

Țel: Sunt diferite țeluri la poveștile diferite.

Elemente fantastice: Felul în care a apărut constelația celor doi delfini (Poseidon a transformat 2 delfini într-o constelație, drept semn de mulțumire că l-au ajutat s-o convingă pe nimfa Amfitrita să se căsătorească cu el), balsamul Persefonei care îi face pe zei să devină mai frumoși dacă se dau cu ea, săgețile lui Eros care fac pe oricine să se îndrăgostească (ele sunt înmuiate în foc și miere în cazul iubirilor fericite sau în fiere și venin în cazul iubirilor nefericite), etc.

Citită la: 12 ani

O recomand pentru: 11-100 de ani. Pentru puști, puștoaice, tineri, chiar și pentru adulți.

Format: mediu

De unde am această carte: E veche în biblioteca mea, nu știu de unde o am.

Timp de lectură: 1 min. 41 s. pe pag./6 h. 20 min.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *